TRATAT din 25 martie 1957 privind funcţionarea Uniunii Europene (versiune consolidată)
emitent: ACT INTERNAŢIONAL
data vigoare:
publicat în: JURNALUL OFICIAL AL UNIUNII EUROPENE nr. C 115 din 9 mai 2008

Articolul 201(ex-articolul 185 TCE)
În cazul în care nivelul taxelor vamale aplicabile mărfurilor importate dintr-o ţară terţă poate cauza, la intrarea într-o ţară sau într-un teritoriu, ţinând seama de aplicarea articolului 200 alineatul (1), devierea schimburilor comerciale în detrimentul unuia dintre statele membre, acesta poate solicita Comisiei să propună celorlalte state membre măsurile necesare pentru remedierea acestei situaţii.

Ultima actualizare: 04/28/2025
Despre accesul electronic la legislația națională
Sursa datelor: legislatie.just.ro
Conține informații publice în baza legislației privind drepturile de autor, drepturile conexe și legislația privind privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public